Colti- Buzau

Intr-o escapada de weekend am vizitat zona Colti- Buzau, zona cunoscuta pentru extragerea de chihlimbar. Apogeul extragerii a fost atins in 1927, cand din minele de la Colti au fost extrase 158 kg chihlimbar. Minele au fost inchise in 1948, dar localnicii continua si astazi goana dupa piatra soarelui. La localitatea Colti se ajunge din DN 10 Buzau- Brasov pana la localitatea Patarlagel, iar de acolo pe un drum judetean, drum care acum se afla intr-o stare jalnica. Pe langa traditionalele gropi in asfalt, de la un anumit punct, asfaltul nu mai exista si in plus, pe o portiune de drum s-au pravalit rocile iar pe o alta portiune terenul a alunecat si accesul se face destul de anevoios. Inutil sa spunem ca in zona stancilor pravalite nu se facuse nimic, asteptand sa cada si cei doi bolovani mari ramasi prinsi in deal intr-un echilibru precar. Ulterior am aflat ca circulatia era interzisa prin zona si fiecare mergea pe riscul lui. Cu 10- max 20 km/ora am ajuns la Muzeul Colti prima noastra destinatie. Programul era de la 9-14 sambata. La muzeu ne-a intampinat o ghida care ne-a condus prin cele trei camere ale muzeului. Desi chihlimbarul romanesc a ajuns pana la Paris, Londra si bineinteles in Rusia- se spune ca pipa lui Stalin a fost confectionata cu chihlimbar romanesc, muzeul nu arata nici pe departe faima acestei pietre, iar ghida ne spune o poveste invatata pe dinafara. ca fapt divers in muzeu era expus un set confectionat la colti si daruit Elenei Ceausescu. Nu ne-a fost prea clar prin ce minune a ajuns acolo. Dezamagitor! Si daca tot ne-a intristat starea muzeului, mi-am pus in gand macar sa cumpar si eu un suvenir de la magazinul muzeului. Surpriza insa. Magazinul nu apartinea de muzeu, iar inauntru erau atat bijuterii confectionate local cat si aduse de prin strainataturi, astfel incat nu iti dadeai seama care este chihlimbarul autentic. Vanzatorul de acolo ne-a spus ca nu stie de unde le aduce patronul, si ca in sat mai sunt localnici care mai gasesc cate o piatra. Asa ca, nu am luat nici suvenir. Astept sa se deschida magazinul muzeului, asa cum e normal la orice obiectiv turistic. De la ghida am aflat ca in apropriere de Colti exista cateva localitati Alunis, Nucu si Bozioru unde se regasesc asezari rupestre, unele datand din anul 1274, care din pozele de la muzeu aratau foarte interesante, dar datorita starii proaste a drumului, am decis sa lasam vizita pe alta data. Pentru cei interesati, am gasit o pagina web cu cateva detalii si poze din zona: http://www.turismbuzau.ro/ghid-atractii-obiective-turistice-asezari-chilii-rupestre-buzau.html Tot in aceasta zona, se gasesc trovanti. Trovantii, sau pietrele vii cum li se mai spun, sunt formatiuni din siliciu pietrificat cel mai adesea iar ineditul lor consta in faptul ca ele cresc si se inmultesc. In tara noastra se gasesc in Cluj in Valcea si in Buzau. Din pacate, desi mi-am dorit foarte mult, nici in aceasta zona nu am ajuns. Poate cu o viitoare ocazie. Dupa cum se vede, Subcarpatii Curburii sunt plini de mistere, dar accesul este din nou un impediment. Din pacate, delasarea caracteristica Romaniei este si aici prezenta! Oare cat timp ne va lua sa constientizam ca schimbarea incepe de la noi? de la dorinta de a face ceva! Si de la convingerea ca nimeni altcineva nu ne poate face curatenie in ograda proprie!

O fotografie expresiva a starii locului!

Harta Istorica a Dobrogei

Hoinari prin Dobrogea

In sfarsit s-a ivit timid primavara weekendul trecut, asa ca am profitat de vremea frumoasa si temperatura placuta de afara si am plecat hoinari catre mare, intr-o excursie de o zi.
Planul era perfect, mergem spre Corbu, salutam marea apoi vizitam cetatea Histria si in functie de timp mai vedem si altceva. Numai ca, pe drum am schimbat un pic ordinea, intai vizitam cetatea. Asa ca dupa un drum lejer pe autostrada (inca nu iesisera vitezomanii la testat masini si motociclete si nici politia la panda) iata-ne pe drumul pietruit catre Histria. Ne si gandeam ca mergem degeaba, poate s-a inchis din lipsa de vizitatori. Numai ca surpriza, la cetate erau destule masini si culmea de Bucuresti, dar totusi nimeni in jur, cu exceptia unor catei hamesiti si a unei doamne care taia bilete :D. Am intrat intai in muzeu, care, desi afara scria ca a fost renovat cu bani UE, inauntru, peretii stateau sa cada, (pe alocuri chiar se intamplase) peste exponatele de mii de ani, restaurate cu atata migala. Dezamagiti, ne-am urmat vizita catre ruinele cetatii, unde am constatat ca amenajarile erau minimaliste, cateva lumini strategice si doua sageti ruginite care iti aratau directia vizitei. Pacat ca avem locuri incarcate de atata istorie, lasate in voia sortii si a naturii. Trebuie mentionat ca Histria a fost prima colonie greaca de pe tarmul marii si primul oras de pe teritoriul Romaniei, oras care a rezistat 1300 ani fiind intemeiat pe la mijlocul secolului al VII-lea i. Hr. (anul 657 i Hr.).

Pentru iubitorii de istorie, mai multe detalii puteti gasi aici:

http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/HISTRIA/histria.html

in timp ce analizam ruinele cetatii, incercand sa ne imaginam cum arata in trecut, spre marea noastra surpriza am intalnit un grup de fotografi, o parte din ei cunoscuti, impreuna cu profesorul de curs foto, plecati si ei cu noaptea in cap sa prinda fotografii inedite. S-a elucidat astfel si misterul masinilor din parcare :). Ne-am alaturat bucurosi grupului si ne-am indreptat catre un alt loc minunat, Cheile Dobrogei. Greu de nimerit daca nu esti familiar cu Dobrogea, dar foarte cunoscut pentru amatorii de gratare si manele, care nu au ratat nici un moment sa nu iasa la iarba verde. Trecand insa peste aceste aspecte am captat si noi cateva fotografii dintr-un peisaj aproape selenar.









In final, spre seara, ne-am oprit si la prima noastra destinatie, marea, ne-am umplut plamanii cu aer sarat si ne-am intors plini de energie catre casa.

O zi plina!